Pe bolta cereasca zambeau stelele una la alta , cu ochii inlacrimati de zambete , iar luna le veghea cum orice mama isi vegheaza copii.Negrul umplea de culoare restul cerului iar pale de lumina coborau peste ei.Erau amandoi intinsi pe spate in iarba proaspata privind lung catre zarea ce oprea soarele ca o bariera a timpului.Era un apus integru , se vedeau urme de lumina intr-un rosiatic-portocaliu ce-ti incanta atat de mult privirea.Ea intoarce privirea spre el cu o licarire plina de dragoste , de parca timpul s-a oprit in loc doar ca ea sa poata privii catre el cu tot ce avea ea mai de pret , sufletul ei, rostind cu patos :"-ai observat ca suntem doi oameni cu aceiasi umbra? Ca atunci cand mergem impreuna pe strada lumea amuteste vazandu-ne doi cu o umbra? De ce oare?"El tacut , privind catre apus , ofteaza dulce si i sopteste, intorcand usor capul catre ea, atingandu-i urechea cu buzele :"Noi, iubita mea , daca n-am avea trupuri am fi o persoana , umbrele noastre de la inceput au inteles asta si s-au unit intru totul.Avem aceleasi ganduri , aceleasi sentimente, aceleasi dorinte si sperante , acelasi tel , aceiasi viata , doar corpurile ne despart de aceasta uniune magica." Ea uitmita de ceea ce el i-a spus se intoarce sarutandu-l energic , isi ridica privirea catre cer din nou si spune:"Te iubesc si te urasc ca intr-un muzical mut si esti tot ceea ce as fi visat vreodata, esti al meu." , apoi l-a sarutat din nou si si-a pus capul pe pieptul lui.El imbratisand-o cu tremur , i-a spus cu drag :"Si eu te iubesc ."Au tacut cateva momente , timp in care umbra lor tremura la adierea fina a vantului.
Cele doua frunze de pe tulpina trandafirului , au adormit in acea seara pe iarba inmiresmata ca si cum ar fi fost ultima lor seara impreuna, oftand si tremurand din cand in cand la cate un vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu