Blestem.

           Sangerie esti tu luna, vis de spaima si furtuna, nori de-un negru despicat, dor de spume neinfricat,sunetul de vant din umbre, amintiri de ganduri sumbre, o, tu, praf de intuneric, pustiit de-al tau puternic, cer in lacrimi de napasta, vestitorul de nefasta, aruncate-ai tu pe mine, sa dezbraci pamantu-n sine, sa ma-ngropoi in lume dura, sa ma schimbi din tot in ura, sa rupi totul de pe mine, si din oase sa faci rime, sa le scrii pe piei de sarpe, sa le luminezi in noapte, sa le scrii cu al meu sange, sa ramana-n al tau cugent, sa preschimbi limba in ceara, sa arda seara de seara, sa-mi preschimbi inima-n dor, sa nu stie ca eu mor, sa ramana-n urma vise, lumarile aprinse, sa-mi transformi plamani-n apa, sa se duca si sa treaca, sa respire-n alta lume, sa destainuie prea bine, ochii sa mi faci in nori, sa se uite doar prin pori, si sa vada tot ce ramane, sa vegheze peste lume, sa-mi preschimbi pielea in vant sa ma plimb, sa simt , sa cant, sa imi schimbi talpile-n lut, sa se schimbe-n absolut, ce doreste mana surda , ce doreste mintea cruda, ce prescrie el artistul, poate nu reneaga tristul, iara mintea sa-mi ramana, indesata in pamant, sa ma-mprastii gand cu gand ,si sa cresc in tot din jur, sa blestem si sa injur, sa iubesc si apoi sa plang , sa ma scutur rand cu rand si apoi sa cresc din nou, dintr-un mugure erou iar de nu e cu putinta, imi mentin a mea credinta, sa raman doar eu in sine, si tot ce e scris de mine, sa ajunga intr-o lume, sa mi se zica pe nume, unde toata lumea stie, chiar de-s mort , opera-i vie.

Doar dimineata..

    Corpul nu schita nimic,inima tipa-nestire, mintea lacrima cuvinte, vocea imi era tacuta, starea mult prea abatuta,sentimentele sunt razna, sangele in vene-n spasme, tremurul din muschi transforma, orice gand sub orice forma, concentratie de sens, supradoza de exces, intonatie de rime, zac intins acum in mine, in pulbere de blesteme, indopat de mii de semne, totul hiperventileaza, inima simt ca cedeaza, creierul curge-n nestire, marginit doar de gandire, corpul tot se zbate-n viata,stai usor, e dimineata.

Torace..

              Mi-ai zis ca ma iubesti si mi-am deschis toracele, coastele le-am mutat in asa fel in cat sa-ti arat cum imi bate inima, cum sangele imi urca prin vene si bate cu tine, dar acum spatiul gol dintre coaste striga singuratate. E o camera pustie , fara sens, o camera intunecata in care nimic nu ajunge. Mi-am castigat sentinta si acum sunt liber sa nu mai simt emotii, sunt liber sa nu mai impartasesc cu nimeni ceea ce am impartasit candva cu tine. Mi-as taia fiecare os si din bucati mi-as face o inima noua, o inima rece , o inima care sa bata doar cu ura, mi-as spulbera muschii si as face o inima vie care sa fie acolo doar sa ocupe spatiul gol, mi-as face o inima din vise cat sa visez doar lucruri bune, dar golul ala ar ramane, acolo unde , tu candva, ai prins cu mana inima, ai luat-o de acolo fara sa-ntrebi  daca-as putea sa-o-nlocuiesc, cu altceva , dar tu nu ai stiut , tu nu ai inteles , tu nu ai vrut sa fie loc de altceva, voiai doar amintirea sa stapaneasca golul , doar carapacea mintii sa tina-n fraie timpul, si reusita-i doamna, sa lasi pustiu in mine, cu gandurile vietii sa ma rasfranga-n soapte si-n fiecare noapte sa imi imparti trecutul , sa-l definesti in mintea-mi, rasfrant ca altadata, sa-mi intaresti mania si ura si iubirea, ca un ansamblu fin a ceea ce imi poarta, trufasa intr-un suflet, adanca-ti mangaiere, sa stii ca tot din mine, acuma nu mai piere, reconstruieste-n golul, lasat de tine acolo, o-mparatie vasta de ura ,de frumusete rara, cum nu era-nainte de tulburele scop, care sa imi dezmierde, acuma in uitare, ce-ai fost tu pentru mine, femeie, gand, visare.