Blestem.

           Sangerie esti tu luna, vis de spaima si furtuna, nori de-un negru despicat, dor de spume neinfricat,sunetul de vant din umbre, amintiri de ganduri sumbre, o, tu, praf de intuneric, pustiit de-al tau puternic, cer in lacrimi de napasta, vestitorul de nefasta, aruncate-ai tu pe mine, sa dezbraci pamantu-n sine, sa ma-ngropoi in lume dura, sa ma schimbi din tot in ura, sa rupi totul de pe mine, si din oase sa faci rime, sa le scrii pe piei de sarpe, sa le luminezi in noapte, sa le scrii cu al meu sange, sa ramana-n al tau cugent, sa preschimbi limba in ceara, sa arda seara de seara, sa-mi preschimbi inima-n dor, sa nu stie ca eu mor, sa ramana-n urma vise, lumarile aprinse, sa-mi transformi plamani-n apa, sa se duca si sa treaca, sa respire-n alta lume, sa destainuie prea bine, ochii sa mi faci in nori, sa se uite doar prin pori, si sa vada tot ce ramane, sa vegheze peste lume, sa-mi preschimbi pielea in vant sa ma plimb, sa simt , sa cant, sa imi schimbi talpile-n lut, sa se schimbe-n absolut, ce doreste mana surda , ce doreste mintea cruda, ce prescrie el artistul, poate nu reneaga tristul, iara mintea sa-mi ramana, indesata in pamant, sa ma-mprastii gand cu gand ,si sa cresc in tot din jur, sa blestem si sa injur, sa iubesc si apoi sa plang , sa ma scutur rand cu rand si apoi sa cresc din nou, dintr-un mugure erou iar de nu e cu putinta, imi mentin a mea credinta, sa raman doar eu in sine, si tot ce e scris de mine, sa ajunga intr-o lume, sa mi se zica pe nume, unde toata lumea stie, chiar de-s mort , opera-i vie.