Ma uit in jurul meu , stau studiez orice miscare o face cel de langa mine , imi fac un milion de ganduri , conturez adevarate scheme si apoi le revars , trist , tot asupra mea .Incep sa cred ca ce fac nu fac bine , si ca ce vad ,vad prost , stiu e anost, dar sunt prea sigur pe mine , de-a dreptu arogant si relativ modest , ma inconjor cu egoism si incep sa critic in mintea-mi tot .
A aparut ea , iuluzia mea si oglinda mea si acum critit cu placere ca ea intelege , nu stiu ce legatura ciudata s-a creat , ca de cand exista e totul mai greu sau mai obositor , mi se bat toate gandurile , zic ceva sigur apoi ma intorc din gandire si analizez crezand ca-i prost dar , nu regret, si totusi ma gandesc prea mult si spun prea putine , sunt prea sincer desi oftez mintind ca e totul cum ar trebui sa fie .M-am legat de un vis pe care-l crez ca pe un copil in sinea-mi , si ma redobandesc ca un erou intors secerat din razboi.Stiu ca e o "lupta" cu mine cand vine vorba de ea, ca reactionez simplu dar complex, prost dar cateodata bine si nu concep faptul ca mi se ruineaza ca un zid teoriile pe care le-am creat in ultimii ani din existenta mea.Vorbesc poetic dar stiu ca altfel nu stiu sa-mi exprim cuvintele si starile pe care le am .E o intreaga metamorfoza continua in mintea mea secerata de o urma de nu stiu ce, nu inteleg ma simt complexat de puterea cu care a sarit ca un animal de prada la jugulara mintii mele , si cum a doborat ca un vanator tot ceea ce s-a creat in atata timp.Ma mint singur ca o sa treaca la un moment dat si o sa rasar ca un soare apus pe o planeta moarta , recreend viata .Ma mint prost si ma adancesc in corpul cu care-mi ingradesc de 23 de ani sufletul.Sunt melancolic?! Zic NU, dar sunt confuz, sunt fericit si trist in acelasi timp , deschid o usa in trecut sa pot sa o inchid din nou , dar stiu ca traiesc ca orice animal tampit in viitor , desi ma leg ca o ancora in prezent .Mi-am intins sufletul ca un zmeu as spune , sa pot lasa vantul sa-mi sufle prin panzele sufletulu meu zdrentuit , in incercarea slaba de a-l peticii pana ar devenii ca nou.Iar ma mint, pentru ca e vechi si a trecut prin multe corpuri desi el nu-si aduce aminte si existenta lui mizera a vazut mai multe decat ar putea indura mintea mea, asta e si scopul pentru care uitam ceea ce a fost inainte si incepem noua viata cand ne nastem.Inchid totusi aceste randuri cu un patos aparte spunandu-mi mie.Adio!?.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu