Devorator de fantezie...

                 Am scris in unele postari de palme peste corp si fata, dar am notat prea trecator exemple mici din viata, acum de-as sterge lacrimile lor, probabil nu as stii, ca intr-o zi dintr-un copil , prea ancorat in zi, am devenit nocturn ca om, si fiecare clipa, de se-nfiripa-n dragoste as intreba adica??!, nu mai sunt eu chiar cum eram si as lega cu ura , orice faptura as putea, o definitie dura, si as schimba placerea-n tot, durerea de s-ar pierde as mai taia din lacrimi curse, prezentul ce se vede, sau nu, nu as schimba nimic, oricat de mic, de trist, imi zic ca totul a fost cu un scop, nu-s norocos aici, deloc, dar rad, zambesc si-mi spun cu drag, ca sufletul de care trag, se-ntinde tot si nu exista, mi-a spus o fata zeflemista, candva ca sufletul nu este, e doar o parte din poveste, i-am spus ca-l simt si ca nu-i mort, ca rade-n mine-n al lui port, de vise, de perversitate, l-atinge-n fiecare noapte cand eu adorm, ramane treaz, se scutura-n trecut si haz, se plimba-n tot si-n viitor, iubeste si traieste-n zbor, nimicurile lui sinistre, placerile de mult prelinse, pe geamurile aburite, pe paturile oropsite, pe strigatele amutite, pe zgarieturi si buze supte, pe semnele lasate-n urma, pe suferinta ce mi-o curma, pe sfori si pe catuse rupte, adesea pe birouri mute, pe scaune si pe covoare, sunt eu sau el din mine-n frenezie, devorator de fantezie?